Citește Biblia TLM Evrei capitolul 4

Setări Biblia
1. Aşadar, fiindcă rămâne promisiunea de a intra în odihna sa, să avem grijă ca nu cumva, într-o bună zi, vreunul dintre voi să pară că n-a ajuns la ea.
2. Pentru că vestea bună ne-a fost anunţată şi nouă ca şi lor, dar cuvântul care a fost auzit nu le-a fost de folos, fiindcă nu erau uniţi prin credinţă cu cei care au auzit.
3. Căci noi, care am manifestat credinţă, intrăm într-adevăr în această odihnă, aşa cum a zis el: „Am jurat deci în mânia mea: «Nu vor intra în odihna mea»“, deşi lucrările sale fuseseră terminate de la întemeierea lumii.
4. Pentru că într-un loc el a spus despre ziua a şaptea: „Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările sale“
5. şi din nou în acest loc: „Nu vor intra în odihna mea“.
6. Aşadar, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, iar cei cărora le-a fost anunţată întâi vestea bună n-au intrat din cauza neascultării,
7. el stabileşte din nou o zi spunând, după atâta timp, în psalmul lui David: „Astăzi“, aşa cum s-a spus mai înainte: „Astăzi, dacă ascultaţi glasul său, nu vă împietriţi inima“.
8. Căci, dacă Iosua i-ar fi dus într-un loc de odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit după aceea despre o altă zi.
9. Rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat.
10. Fiindcă cel care a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările lui, aşa cum s-a odihnit Dumnezeu de ale sale.

Pagina 1 din 2
capitolul 4 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Evrei >> Citește Biblia TLM Evrei capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~