Citește Biblia TLM Evrei capitolul 7
11. Astfel, dacă perfecţiunea ar fi venit într-adevăr prin preoţia levitică (întrucât pe baza acesteia a fost dată poporului Legea), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, în felul lui Melchisedec, şi despre care nu se spune că este în felul lui Aaron?
Gal 2.21Eu nu resping bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, fiindcă, dacă dreptatea vine prin lege, atunci Cristos a murit în zadar.
;
Evr 7.18-19Într-adevăr, porunca de mai înainte se desfiinţează din pricina slăbiciunii şi a ineficienţei ei. ;
Evr 8.7Căci, dacă primul legământ ar fi fost ireproşabil, n-ar mai fi fost nevoie de al doilea, ;
12. Pentru că, odată ce se schimbă preoţia, este necesară şi o schimbare a legii.
13. Fiindcă omul despre care se spun aceste lucruri a făcut parte dintr-un alt trib, din care nimeni nu a oficiat la altar.
14. Pentru că este cât se poate de clar că Domnul nostru s-a ridicat din Iuda, un trib despre care Moise n-a spus nimic cu privire la preoţi.
Isa 11.1Un lăstar va ieşi din buturuga lui Iese şi un vlăstar din rădăcinile lui va da rod. ;
Mat 1.3lui Iuda i s-au născut Pereţ şi Zerah, din Tamar;
lui Pereţ i s-a născut Heţron;
lui Heţron i s-a născut Ram;
;
Luc 3.33fiul lui Aminadab,
fiul lui Arni,
fiul lui Heţron,
fiul lui Pereţ,
fiul lui Iuda,
;
Rom 1.3cu privire la Fiul său, care, după carne, provenea din sămânţa lui David, ;
Apoc 5.5Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu mai plânge. Iată că Leul din tribul lui Iuda, rădăcina lui David, a învins şi poate să deschidă sulul şi cele şapte sigilii ale lui“.
;
15. Şi este şi mai clar că se ridică un alt preot, după asemănarea lui Melchisedec.
16. El a devenit preot nu potrivit legii unei porunci care depinde de carne, ci potrivit puterii care îl ajută să aibă o viaţă indestructibilă,
17. căci se spune ca mărturie: „Tu eşti preot pentru totdeauna în felul lui Melchisedec!“
Ps 110.4Iehova a jurat (şi nu-i va părea rău):
„Tu eşti preot pe timp indefinit
în felul lui Melchisedec!“
;
Evr 5.6-10Aşa cum spune şi în alt loc: „Tu eşti preot pentru totdeauna în felul lui Melchisedec!“
;
Evr 6.20unde a intrat un precursor în folosul nostru, Isus, care a devenit pentru totdeauna mare preot în felul lui Melchisedec.
;
18. Într-adevăr, porunca de mai înainte se desfiinţează din pricina slăbiciunii şi a ineficienţei ei.
Rom 8.3Căci, întrucât Legea nu avea putere, fiind slabă din cauza cărnii, Dumnezeu l-a trimis pe însuşi Fiul său atât într-o formă asemănătoare cărnii păcătoase, cât şi cu privire la păcat şi a condamnat păcatul în carne, ;
Gal 4.9Dar acum, că l-aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai degrabă, că aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum de vă întoarceţi iarăşi la lucrurile elementare, slabe şi sărăcăcioase şi vreţi iarăşi să le slujiţi ca sclavi? ;
19. Căci Legea n-a adus nimic la perfecţiune, dar introducerea ulterioară a unei speranţe mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu, a adus.
Fapt 13.39şi că oricine crede este declarat nevinovat prin Acesta de toate lucrurile de care nu puteaţi fi declaraţi nevinovaţi prin legea lui Moise. ;
Rom 3.20-28De aceea, nicio carne nu va fi declarată dreaptă înaintea lui prin lucrările legii, fiindcă prin lege vine cunoaşterea exactă a păcatului.
;
Rom 8.3Căci, întrucât Legea nu avea putere, fiind slabă din cauza cărnii, Dumnezeu l-a trimis pe însuşi Fiul său atât într-o formă asemănătoare cărnii păcătoase, cât şi cu privire la păcat şi a condamnat păcatul în carne, ;
Gal 2.16ştiind bine că omul nu este declarat drept prin lucrările legii, ci numai prin credinţa în Cristos Isus, am crezut şi noi în Cristos Isus, ca să fim declaraţi drepţi prin credinţa în Cristos şi nu prin lucrările legii, fiindcă nicio carne nu va fi declarată dreaptă prin lucrările legii. ;
Evr 9.9Acest cort este un simbol pentru timpul fixat care este acum aici şi chiar şi acum se mai oferă atât daruri, cât şi jertfe. Totuşi, acestea nu pot să-i dea celui care îndeplineşte un serviciu sacru o conştiinţă perfect curată, ;
Evr 6.18pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, noi, care am alergat la refugiu, să primim o puternică încurajare, ca să apucăm speranţa ce ne este pusă înainte. ;
Evr 8.6Dar acum Isus a primit un serviciu public mai minunat, astfel că este şi mediatorul unui legământ cu atât mai bun, care a fost stabilit legal pe promisiuni mai bune.
;
20. Şi, fiindcă aceasta n-a fost fără jurământ
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~