Citește Biblia TLM 1 Petru capitolul 1

Setări Biblia
1. Petru, apostol al lui Isus Cristos, către locuitorii temporari răspândiţi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, către cei aleşi
2. potrivit preştiinţei lui Dumnezeu, Tatăl, cu sfinţire prin spirit, ca să asculte şi să fie stropiţi cu sângele lui Isus Cristos: Bunătatea nemeritată şi pacea să vă fie înmulţite!
3. Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, căci potrivit marii sale îndurări ne-a născut din nou la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi,
4. la o moştenire nepieritoare, neîntinată şi care nu se veştejeşte. Aceasta vă este rezervată în ceruri vouă,
5. care sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru o salvare gata să fie revelată în perioada finală.
6. În ea vă bucuraţi mult, deşi acum, dacă trebuie, sunteţi mâhniţi pentru puţin timp prin diferite încercări,
7. pentru ca încercarea credinţei voastre, mult mai preţioasă decât aurul care piere, deşi este încercat prin foc, să fie găsită drept motiv de laudă, glorie şi onoare la revelarea lui Isus Cristos.
8. Deşi nu l-aţi văzut niciodată, îl iubiţi. Deşi acum nu-l vedeţi, totuşi manifestaţi credinţă în el şi vă bucuraţi mult, cu o bucurie de nespus şi plină de glorie,
9. fiindcă primiţi rezultatul credinţei voastre, salvarea sufletelor voastre.
10. Cu privire la această salvare, profeţii care au profeţit despre bunătatea nemeritată care vă era rezervată au căutat cu stăruinţă şi au făcut cercetări atente.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 1 din 5
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Petru >> Citește Biblia TLM 1 Petru capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~