Citește Biblia TLM 1 Petru capitolul 1

Setări Biblia
11. Ei cercetau spre care timp sau spre ce fel de timp arăta spiritul care era în ei cu privire la Cristos, când depunea mărturie dinainte despre suferinţele rezervate lui Cristos şi despre gloriile care urmau după acestea.
1Pet 3.19
în care s-a şi dus să le predice spiritelor din închisoare, ;2Pet 1.21
Căci profeţia n-a fost niciodată adusă prin voinţa omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, fiind purtaţi de spiritul sfânt. ;Ps 22.6
Dar eu sunt vierme, nu om, oamenii mă batjocoresc şi poporul mă dispreţuieşte. ;Isa 53.3
El era dispreţuit şi ocolit de oameni, un om făcut pentru dureri şi pentru a cunoaşte boala. Era ca unul de la care ne întorceam faţa. Era dispreţuit şi îl socoteam un nimic. ;Dan 9.26
Şi, după cele şaizeci şi două de săptămâni, Mesia va fi nimicit şi nu-i va rămâne nimic. Iar oraşul şi locul sfânt vor fi prefăcute în ruină de poporul unui conducător care va veni. Sfârşitul lui va fi prin inundaţie. Şi va fi război până la sfârşit; pustiirea a fost hotărâtă. ;Luc 24.25-46
Atunci el le-a zis: „Oh, oameni fără minte şi înceţi cu inima când trebuie să credeţi toate lucrurile spuse de profeţi! ;Ioan 12.41
Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut gloria sa şi a vorbit despre el. ;Fapt 26.22-23
Totuşi, pentru că am primit ajutorul care vine de la Dumnezeu, am continuat până în ziua de azi să le depun mărturie atât celor mici, cât şi celor mari, fără să spun nimic altceva decât ceea ce au spus Profeţii şi Moise că se va întâmpla: ;
12. Lor le-a fost revelat că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi slujeau ei dând lucrurile care v-au fost anunţate acum prin cei ce v-au anunţat vestea bună cu spirit sfânt trimis din cer. Chiar în aceste lucruri doresc îngerii să-şi adâncească privirile.
Dan 9.24
Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra oraşului tău sfânt, ca să înceteze fărădelegea, să se pună capăt păcatului, să se facă ispăşire pentru nelegiuire, să se aducă dreptatea pe timp indefinit, să se sigileze viziunea şi profetul şi să se ungă Sfânta Sfintelor. ;Dan 12.9-13
El a mai zis: „Du-te, Daniel, căci aceste cuvinte sunt ţinute ascunse şi sigilate până la timpul sfârşitului. ;Evr 11.13-40
În credinţă au murit toţi aceştia, deşi n-au primit împlinirea promisiunilor, ci doar le-au văzut de departe, le-au salutat şi au declarat public că erau străini şi locuitori temporari în ţară. ;Fapt 2.4
Toţi s-au umplut de spirit sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, aşa cum îi făcea spiritul să vorbească. ;Ex 25.20
Heruvimii să fie cu cele două aripi întinse în sus, acoperind capacul cu aripile lor, iar feţele lor să fie una spre cealaltă. Feţele heruvimilor să fie aplecate spre capac. ;Dan 8.13
Şi am auzit un sfânt care vorbea, iar un alt sfânt i-a zis celui care vorbea: „Cât va dura viziunea despre jertfa zilnică, despre fărădelegea care cauzează pustiire şi despre călcarea în picioare a locului sfânt şi a armatei?“ ;Efes 3.10
Aceasta s-a întâmplat pentru ca guvernărilor şi autorităţilor din locurile cereşti să li se facă acum cunoscută, prin congregaţie, înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu, ;
13. Încingeţi-vă deci mintea pentru activitate, rămâneţi complet lucizi! Puneţi-vă speranţa în bunătatea nemeritată care vă va fi adusă la revelarea lui Isus Cristos!
Luc 12.35
Mijlocul să vă fie încins şi lămpile aprinse ;Efes 6.14
Rămâneţi, aşadar, neclintiţi: încingeţi-vă mijlocul cu adevărul, îmbrăcaţi-vă cu platoşa dreptăţii ;Luc 21.34
Dar fiţi atenţi la voi înşivă ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu mâncare şi băutură în exces şi cu îngrijorările vieţii, iar ziua aceea să vină pe neaşteptate peste voi ;Rom 13.13
Să umblăm cuviincios, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii, nici în relaţii sexuale nepermise, în conduită libertină, în ceartă şi în gelozie. ;1Tes 5.6-8
Aşadar, să nu mai dormim, cum fac ceilalţi, ci să stăm treji şi să rămânem lucizi. ;1Pet 4.7
Dar sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat! Să aveţi o minte sănătoasă şi să fiţi treji în vederea rugăciunilor! ;1Pet 5.8
Rămâneţi lucizi, vegheaţi! Vrăjmaşul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând să devoreze pe cineva. ;Luc 17.30
La fel va fi şi în ziua în care va fi revelat Fiul omului. ;1Cor 1.7
astfel că nu duceţi lipsă de niciun dar, în timp ce aşteptaţi cu nerăbdare revelarea Domnului nostru Isus Cristos. ;2Tes 1.7
dar pe voi, care suferiţi necaz, cu alinare împreună cu noi la revelarea Domnului Isus din cer cu îngerii săi puternici, ;
14. Ca nişte copii ascultători, nu vă mai conformaţi dorinţelor pe care le aveaţi înainte în neştiinţa voastră,
Rom 12.2
Nu vă mai conformaţi acestui sistem, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu. ;1Pet 4.2
pentru ca restul timpului său în carne să nu-l mai trăiască după dorinţele oamenilor, ci după voinţa lui Dumnezeu. ;Fapt 17.30
Este adevărat că Dumnezeu a trecut cu vederea timpurile unei astfel de neştiinţe, totuşi acum el le spune oamenilor că toţi, pretutindeni, trebuie să se căiască. ;1Tes 4.5
nu în pofte sexuale lacome, asemenea naţiunilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu, ;
15. ci, în armonie cu Cel Sfânt care v-a chemat, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră,
Luc 1.74
şi, după ce vom fi scăpaţi din mâinile duşmanilor, să ne dea privilegiul de a îndeplini fără teamă un serviciu sacru pentru el, ;2Cor 7.1
Fiindcă avem aceste promisiuni, iubiţi fraţi, să ne curăţim de tot ce murdăreşte carnea şi spiritul şi să ne desăvârşim sfinţenia în teamă de Dumnezeu. ;1Tes 4.3-7
Căci iată care este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră, ca să vă abţineţi de la fornicaţie, ;Evr 12.14
Urmăriţi pacea cu toţi oamenii şi sfinţenia, fără de care niciun om nu-l va vedea pe Domnul, ;2Pet 3.11
Fiindcă toate aceste lucruri vor fi astfel descompuse, ce fel de persoane trebuie să fiţi voi în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă, ;
16. căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt!“
Lev 11.44
Căci eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru, iar voi să vă sfinţiţi şi să fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt. Să nu vă faceţi deci sufletele necurate din cauza vreuneia dintre creaturile mici care se mişcă pe pământ. ;Lev 19.2
„Vorbeşte întregii adunări a fiilor lui Israel şi spune-le: «Fiţi sfinţi, căci eu, Iehova, Dumnezeul vostru, sunt sfânt. ;Lev 20.7
Voi să vă sfinţiţi şi să fiţi sfinţi, fiindcă eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru. ;
17. De asemenea, dacă-l chemaţi pe Tatăl, care judecă fără părtinire, după lucrarea fiecăruia, purtaţi-vă cu teamă cât timp locuiţi ca străini.
Deut 10.17
Căci Iehova, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi de temut, care nu tratează pe nimeni cu părtinire, nici nu ia mită, ;Fapt 10.34
Atunci Petru, deschizându-şi gura, a zis: „Cu adevărat, înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ;Rom 2.11
Căci la Dumnezeu nu este părtinire. ;2Cor 7.1
Fiindcă avem aceste promisiuni, iubiţi fraţi, să ne curăţim de tot ce murdăreşte carnea şi spiritul şi să ne desăvârşim sfinţenia în teamă de Dumnezeu. ;Filip 2.12
Aşadar, iubiţii mei fraţi, aşa cum întotdeauna aţi ascultat, nu numai în prezenţa mea, ci cu atât mai mult acum, în absenţa mea, continuaţi să lucraţi la salvarea voastră, cu teamă şi tremur, ;Evr 12.28
De aceea, fiindcă vom primi un regat care nu poate fi clătinat, să avem parte în continuare de bunătate nemeritată, prin care putem să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeu într-un mod plăcut lui, cu teamă sfântă şi cu veneraţie! ;2Cor 5.6
Suntem deci întotdeauna plini de curaj, ştiind că, atât timp cât suntem acasă în corp, suntem departe de Domnul, ;Evr 11.13
În credinţă au murit toţi aceştia, deşi n-au primit împlinirea promisiunilor, ci doar le-au văzut de departe, le-au salutat şi au declarat public că erau străini şi locuitori temporari în ţară. ;1Pet 2.11
Iubiţii mei fraţi, vă îndemn ca pe nişte străini şi locuitori temporari să vă abţineţi de la dorinţele carnale, căci ele luptă împotriva sufletului. ;
18. Pentru că ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost eliberaţi din purtarea voastră deşartă, moştenită de la strămoşii voştri,
1Cor 6.20
fiindcă aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Prin urmare, glorificaţi-l pe Dumnezeu în corpul vostru! ;1Cor 7.23
Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ; nu vă mai faceţi sclavi ai oamenilor. ;Ex 20.18
Tot poporul auzea tunetele şi sunetul de corn şi vedea fulgerele şi muntele fumegând. Când poporul a văzut şi a auzit toate acestea, s-a cutremurat şi a stat la distanţă. ;1Pet 4.3
Destul că în timpul care a trecut aţi îndeplinit voia naţiunilor, umblând în fapte de conduită libertină, în dorinţe pătimaşe, în excese de vin, în chefuri, în partide de băutură şi în idolatrii nepermise. ;
19. ci cu un sânge preţios, ca al unui miel fără defect şi fără pată, da, cu sângele lui Cristos.
Fapt 20.28
Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu. ;Efes 1.7
Prin el avem eliberarea prin răscumpărare, datorită sângelui său, da, iertarea greşelilor noastre, după bogăţia bunătăţii sale nemeritate. ;Evr 9.12-14
el a intrat în locul sfânt — nu cu sânge de ţapi şi de tauri tineri, ci cu sângele său — o dată pentru totdeauna şi a obţinut pentru noi o eliberare veşnică. ;Apoc 5.9
Şi ei cântau o cântare nouă, zicând: „Tu eşti demn să iei sulul şi să-i rupi sigiliile, fiindcă ai fost înjunghiat şi cu sângele tău ai cumpărat pentru Dumnezeu oameni din orice trib, limbă, popor şi naţiune ;Ezec 12.5
Fă-ţi o trecere prin zid sub ochii lor şi scoate-ţi bagajul pe acolo. ;Isa 53.7
El era greu apăsat şi se lăsa asuprit. Totuşi nu şi-a deschis gura. A fost dus ca o oaie la înjunghiere şi nu şi-a deschis gura, ca o oaie mută înaintea celor ce o tund. ;Ioan 1.29-36
A doua zi l-a văzut pe Isus venind spre el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii! ;1Cor 5.7
Înlăturaţi plămădeala veche, ca să fiţi o frământătură nouă, fiindcă voi nu trebuie să aveţi niciun fel de ferment. Căci Cristos, paştele nostru, a fost jertfit. ;
20. Într-adevăr, el a fost cunoscut dinainte, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost dezvăluit la sfârşitul timpurilor pentru voi,
Rom 3.25
Dumnezeu l-a prezentat ca ofrandă de împăcare prin credinţa în sângele lui. Aceasta a fost ca să-şi demonstreze propria dreptate, fiindcă ierta păcatele comise în trecut, când Dumnezeu arăta îngăduinţă. ;Rom 16.25-26
A celui care poate să vă întărească potrivit veştii bune pe care o anunţ eu şi predicării despre Isus Cristos, potrivit cu revelarea secretului sacru care a fost ţinut sub tăcere timp îndelungat, ;Efes 3.9-11
şi să-i fac pe oameni să vadă cum este administrat secretul sacru, care, din trecutul îndepărtat, a rămas ascuns în Dumnezeu, care a creat toate lucrurile. ;Col 1.26
secretul sacru care a fost ţinut ascuns sistemelor şi generaţiilor trecute. Acum însă le-a fost dezvăluit sfinţilor săi, ;2Tim 1.9-10
El ne-a salvat şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită lucrărilor noastre, ci datorită scopului său şi bunătăţii sale nemeritate. Aceasta ne-a fost dată în Cristos Isus înainte de timpurile de demult, ;Tit 1.2-3
pe baza speranţei vieţii veşnice pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o înainte de timpurile de demult, ;Apoc 13.8
Toţi locuitorii pământului i se vor închina. De la întemeierea lumii, numele niciunuia dintre ei nu este scris în sulul vieţii, al Mielului care a fost înjunghiat. ;Gal 4.4
Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege, ;Efes 1.10
pentru o administrare care va avea loc la împlinirea timpurilor fixate, ca să adune din nou toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pământ. Da, în el, ;Evr 1.2
la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit printr-un Fiu, pe care l-a numit moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut lucrurile din univers. ;Evr 9.26
Altfel, ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum el s-a dezvăluit o dată pentru totdeauna la încheierea acestor sisteme ca să îndepărteze păcatul prin jertfirea lui însuşi. ;
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 1 din 5
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Petru >> Citește Biblia TLM 1 Petru capitolul 1 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~