Citește Biblia TLM 1 Petru capitolul 5
Evr 13.20Iar Dumnezeul păcii, care l-a ridicat din morţi pe marele păstor al oilor, pe Domnul nostru Isus, cu sângele unui legământ veşnic,
1Cor 9.25Pe lângă aceasta, oricine ia parte la o competiţie manifestă stăpânire de sine în toate lucrurile. Ei fac aceasta ca să primească o coroană pieritoare, însă noi facem aceasta pentru una nepieritoare.
2Tim 4.8De acum înainte îmi este rezervată coroana dreptăţii, pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-o va da ca răsplată în ziua aceea, dar nu numai mie, ci şi tuturor celor care au iubit manifestarea sa.
Iac 1.12Fericit este omul care perseverează în încercare, pentru că, fiind aprobat, va primi coroana vieţii, pe care Iehova le-a promis-o celor ce-l iubesc.
1Pet 1.4la o moştenire nepieritoare, neîntinată şi care nu se veştejeşte. Aceasta vă este rezervată în ceruri vouă,
Pagina 1 din 1
meniu prim"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~