Citește Biblia DCC Ezra capitolul 8

Setări Biblia
21. Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot ce era al nostru.
2Cron 20.3
În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul şi a vestit un post pentru tot Iuda. ;Lev 16.29
Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nicio lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. ;Lev 23.29
Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul lui. ;Isa 58.3-5
„La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri. ;Ps 5.8
Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Netezeşte calea Ta sub paşii mei. ;
22. Îmi era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc.”
1Cor 9.15
Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine; căci aş vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă. ;Ezra 7.6-28
Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise dată de Domnul Dumnezeul lui Israel. Şi, fiindcă mâna Domnului Dumnezeului său era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse. ;Ps 33.18-19
Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui, ;Ps 34.15-22
Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. ;Rom 8.28
De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. ;Ps 34.16
Domnul Îşi întoarce faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ. ;2Cron 15.2
şi Azaria s-a dus înaintea lui Asa şi i-a zis: „Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin! Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi. ;
23. Pentru aceasta am postit şi am chemat pe Dumnezeul nostru. Şi El ne-a ascultat.
1Cron 5.20
Au primit ajutor împotriva lor, şi hagareniţii şi toţi cei ce erau cu ei au fost daţi în mâinile lor. Căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentru că se încrezuseră în El. ;2Cron 33.13
I-a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu. ;Isa 19.22
Astfel, Domnul va lovi pe egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta şi-i va vindeca. ;
24. Am ales douăsprezece căpetenii dintre preoţi, pe Şerebia, Haşabia şi zece din fraţii lor.
25. Am cântărit înaintea lor argintul, aurul şi uneltele date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnicii şi căpeteniile lui, şi de toţi cei din Israel care se aflau acolo.
Ezra 7.15-16
şi să duci argintul şi aurul pe care împăratul şi sfetnicii săi l-au dăruit cu dragă inimă Dumnezeului lui Israel, a cărui locuinţă este la Ierusalim, ;
26. Am dat în mâinile lor şase sute cincizeci de talanţi de argint, unelte de argint de o sută de talanţi, o sută de talanţi de aur,
27. douăzeci de pahare de aur de o mie de darici şi două vase de aramă frumos poleită, tot atât de scumpă ca aurul.
28. Apoi le-am zis: „Sunteţi închinaţi Domnului. Vasele acestea sunt lucruri sfinte, şi argintul şi aurul acesta sunt un dar de bunăvoie făcut Domnului Dumnezeului părinţilor voştri.
29. Fiţi cu ochii în patru şi luaţi lucrurile acestea sub paza voastră, până le veţi cântări înaintea căpeteniilor preoţilor şi înaintea leviţilor, şi înaintea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Domnului.”
30. Şi preoţii şi leviţii au luat greutatea argintului, aurului şi vaselor, ca să le ducă la Ierusalim în Casa Dumnezeului nostru.
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 8 din 10
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezra >> Citește Biblia DCC Ezra capitolul 8 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~