Citește Biblia DCO Isaia capitolul 63

Setări Biblia

O zi de răzbunare.

1. "Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? - ,Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!" -
2. "Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?" -
Apoc 19.13
Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: "Cuvântul lui Dumnezeu." ;
3. "Eu singur am călcat în teasc, şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el.
Pl
Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda. ;Apoc 14.19-20
Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. ;Apoc 19.15
Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. ;
4. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.
Isa 34.8
Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion. ;Isa 61.2
să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; ;
5. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia mea M-a sprijinit!
Isa 41.28
Căci Mă uit, şi nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească şi care să poată răspunde, dacă-l voi întreba. ;Isa 59.16
El vede că nu este nici un om, şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijineşte. ;Ioan 16.32
"Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. ;Ps 98.1
Cântaţi Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta şi braţul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor. ;Isa 59.16
El vede că nu este nici un om, şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijineşte. ;
6. Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sângele pe pământ."
Apoc 16.16
Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. ;

Rugăciunea poporului.

7. Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui.
8. El a zis: "Negreşit, ei sunt poporul Meu, nişte copii care nu vor fi necredincioşi!" Şi astfel El s-a făcut Mântuitorul lor.
9. În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El Însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.
Jud 10.16
Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor, şi au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel. ;Zah 2.8
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. ;Fapt 9.4
El a căzut la pământ, şi a auzit un glas, care-i zicea: "Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?" ;Ex 14.19
Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul, şi a stat înapoia lor. ;Ex 23.20-21
Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, şi să te ducă în locul, pe care l-am pregătit. ;Ex 33.14
Domnul a răspuns: "Voi merge Eu însumi cu tine, şi îţi voi da odihnă." ;Mal 3.1
Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, - zice Domnul oştirilor. - ;Fapt 12.11
Când şi-a venit Petru în fire, a zis: "Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său, şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul Iudeu." ;Deut 7.7-8
Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. ;Ex 19.4
"Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. ;Deut 1.31
Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta." ;Deut 32.11-12
Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Zboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia, Şi-i poartă pe penele lui: ;Isa 46.3-4
Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: ;
10. Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.
Ex 15.24
Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: "Ce avem să bem?" ;Num 14.11
Şi Domnul a zis lui Moise: "Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui? ;Ps 78.56
Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s-au răzvrătit împotriva Lui, şi n-au ţinut poruncile Lui. ;Ps 95.9
unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele. ;Ps 78.40
De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate! ;Fapt 7.51
..."Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. ;Efes 4.30
Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. ;Ex 23.21
Fii cu ochii în patru înaintea Lui, şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 63 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCO Isaia capitolul 63 | FiiLumina
meniu prim
"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~