Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 43

Setări Biblia

Ieremia târât în Egipt.

1. Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul, Dumnezeul lor, să le spună,
2. Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngâmfaţi, au zis lui Ieremia: "Minţi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a însărcinat să ne spui: ,Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!'
3. Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile Haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!"
4. Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor, şi tot poporul, n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în ţara lui Iuda.
5. Şi Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor, au luat pe toate rămăşiţele lui Iuda, care din împrăştiaţi cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în ţara lui Iuda,
Ier 40.11-12
Toţi Iudeii care erau în ţara Moabului, la Amoniţi, în ţara Edomului, şi în toate ţările, au auzit că împăratul Babilonului lăsase o rămăşiţă în Iuda, şi că le dăduse ca dregător pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan. ;
6. şi anume pe bărbaţii, femeile, copiii, fiicele împăratului, şi pe toate sufletele, pe care le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, precum şi pe proorocul Ieremia, şi pe Baruc, fiul lui Neriia.
Ier 41.10
Ismael a luat prinşi de război pe toi cei ce mai rămăseseră la Miţpa din popor, pe fiicele împăratului şi pe toţi aceia din popor, care locuiau acolo, şi pe care-i încredinţase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; Ismael fiul lui Netania, i-a luat prinşi de război, şi a plecat ca să treacă la Amoniţi. ;Ier 39.10
Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe cei ce n-aveau nimic; şi le-a dat atunci vii şi ogoare. ;Ier 40.7
Când au aflat toate căpeteniile oştirilor care rămăseseră pe câmp, cu oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus ca dregător al ţării pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, şi că i-a încredinţat bărbaţii, femeile, copii, şi pe aceia din săracii ţării, care nu fuseseră luaţi robi în Babilon, ;
7. Au plecat dar în ţara Egiptului, - căci n-au ascultat de porunca Domnului, - şi au ajuns până la Tahpanes.
Ier 2.16
Chiar şi cei din Nof şi Tahpanes îţi vor zdrobi creştetul capului. ;Ier 44.1
Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toţi Iudeii, care locuiau în ţara Egiptului, la Migdol, la Tahpanes, la Nof şi în ţara Patros: ;

Proorocie asupra cuceririi Egiptului.

8. Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia, la Tahpanes, astfel:
9. "Ia în mână nişte pietre mari, şi ascunde-le, în faţa Iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui Faraon din Tahpanes.
10. Şi spune Iudeilor: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi trimite să aducă pe robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre, pe care le-am ascuns, şi îşi va întinde covorul peste ele.
Ier 25.9
iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice. ;Ier 27.6
Acum dau toate aceste ţări în mâinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele câmpului ca să-i fie supuse. ;Ezec 29.18-20
,Fiul omului, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-a pus oastea să facă o slujbă grea împotriva Tirului. Toate capetele au ajuns pleşuve, toţi umerii sunt jupuiţi, şi n-a luat de la Tir nici o plată, nici el, nici oastea lui, pentru slujba pe care a făcut-o împotriva lui. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 43 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 43 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~