Citește Biblia TLM Geneza capitolul 13
1. Şi Avram a urcat din Egipt — el, soţia lui şi tot ce era al lui, împreună cu Lot — spre Neghev.
2. Avram era foarte bogat în turme, în argint şi în aur.
3. El a mers, mutându-şi tabăra dintr-un loc în altul, din Neghev până la Betel, până la locul unde fusese la început cortul lui, între Betel şi Ai,
4. până la locul altarului pe care-l făcuse prima oară. Şi acolo Avram a început să cheme numele lui Iehova.
5. Lot, care mergea cu Avram, avea şi el oi, vite şi corturi.
6. Astfel, ţara a ajuns neîncăpătoare pentru ca ei să mai locuiască împreună, fiindcă bunurile lor se înmulţiseră atât de mult, că nu mai puteau să locuiască împreună.
7. Şi între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot a izbucnit o ceartă. În timpul acela, în ţară locuiau canaaniţii şi fereziţii.
8. Atunci Avram i-a zis lui Lot: „Te rog, să nu mai fie ceartă între mine şi tine, între păzitorii turmelor mele şi păzitorii turmelor tale, căci suntem fraţi.
9. Nu este toată ţara înaintea ta? Te rog, desparte-te de mine. Dacă tu vei merge la stânga, eu voi merge la dreapta, iar dacă tu vei merge la dreapta, eu voi merge la stânga“.
10. Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut tot ţinutul Iordanului până la Ţoar. A văzut că toată regiunea era bine udată, era ca grădina lui Iehova, ca ţara Egiptului — înainte ca Iehova să distrugă Sodoma şi Gomora.
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~