Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 6
11. Şi inima regelui Siriei s-a înfuriat din această cauză, astfel că şi-a chemat slujitorii şi le-a zis: „Nu vreţi să-mi spuneţi cine dintre ai noştri este de partea regelui lui Israel?“
12. Atunci unul dintre slujitorii lui a spus: „Nimeni, domnul şi regele meu, dar Elisei, profetul din Israel, îi spune regelui lui Israel tot ce vorbeşti chiar şi în dormitorul tău“.
13. El a zis: „Duceţi-vă şi vedeţi unde e, ca să trimit să-l prindă“. Mai târziu l-au înştiinţat, zicând: „Iată că este la Dotan“.
Gen 37.17 ;
14. El a trimis îndată acolo cai şi care de război, precum şi o armată puternică. Au sosit noaptea şi au împresurat oraşul.
15. Când slujitorul omului adevăratului Dumnezeu s-a sculat devreme şi a ieşit, iată că o armată înconjura oraşul cu cai şi care de război. Atunci slujitorul lui i-a zis: „Vai, stăpânul meu! Ce-o să ne facem?“
17. Şi Elisei s-a rugat şi a zis: „O, Iehova, deschide-i ochii, te rog, ca să vadă!“ Imediat, Iehova i-a deschis ochii slujitorului şi el a văzut. Şi iată că regiunea muntoasă era plină de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.
2Imp 2.11 ;
Ps 34.7 ;
Ps 68.17 ;
Zah 1.8 ;
Zah 6.1-7 ;
18. Când sirienii au început să coboare spre el, Elisei s-a rugat din nou lui Iehova şi a zis: „Loveşte, te rog, această naţiune cu orbire!“ Şi el i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.
Gen 19.11 ;
19. Elisei le-a spus: „Nu acesta este drumul şi nu acesta este oraşul. Urmaţi-mă şi îngăduiţi-mi să vă conduc la omul pe care-l căutaţi“. Dar el i-a condus la Samaria.
20. De îndată ce au ajuns la Samaria, Elisei a zis: „O, Iehova, deschide-le ochii ca să vadă!“ Imediat, Iehova le-a deschis ochii şi ei au văzut. Şi iată că erau în mijlocul Samariei.
meniu prim"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~