Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 44
21. „Oare nu şi-a adus aminte Iehova tocmai de fumul de jertfă pe care l-aţi făcut să se înalţe în oraşele lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului, voi, strămoşii voştri, regii voştri, prinţii voştri şi poporul ţării? Nu acesta i-a venit în minte?
22. În cele din urmă, Iehova n-a mai putut să suporte acest lucru, din cauza răutăţii faptelor voastre, din cauza lucrurilor dezgustătoare pe care le făcuserăţi. De aceea, ţara voastră a ajuns un loc devastat, fără locuitori, o pricină de uimire şi un blestem, ca în ziua aceasta.
23. Fiindcă aţi făcut să se înalţe fum de jertfă, fiindcă aţi păcătuit împotriva lui Iehova şi n-aţi ascultat de glasul lui Iehova, nici n-aţi umblat potrivit legii, dispoziţiilor şi aducerilor sale aminte, de aceea a venit peste voi această nenorocire, ca în ziua aceasta“.
24. Şi Ieremia a continuat, spunând întregului popor şi tuturor femeilor: „Ascultaţi cuvântul lui Iehova, toţi cei din Iuda care sunteţi în ţara Egiptului!
25. Iată ce a spus Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel: «În ce vă priveşte pe voi şi pe soţiile voastre: O, femei, voi spuneţi cu gura voastră (şi toţi aţi dus la îndeplinire cu mâinile voastre): „Ne vom împlini negreşit făgăduinţele pe care le-am rostit, că vom face să se înalţe fum de jertfă pentru «regina cerurilor» şi-i vom turna ofrande de băutură“. Voi, femeilor, negreşit vă veţi ţine făgăduinţele şi negreşit vă veţi împlini făgăduinţele».
26. De aceea, ascultaţi cuvântul lui Iehova, toţi cei din Iuda care locuiţi în ţara Egiptului: «„Iată! Eu însumi am jurat pe numele meu cel mare“, a spus Iehova, „că, în toată ţara Egiptului, numele meu nu va mai fi chemat de gura niciunui bărbat din Iuda, zicând: «Viu este Domnul Suveran Iehova!»
27. Iată că veghez asupra lor, spre pierzarea lor, nu spre binele lor. Toţi bărbaţii lui Iuda care sunt în ţara Egiptului vor pieri loviţi de sabie şi de foamete, până nu vor mai fi.
28. Iar acei puţini care vor scăpa de sabie se vor întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda. Şi toţi cei din rămăşiţa lui Iuda care intră în ţara Egiptului ca să locuiască acolo ca străini vor şti al cui cuvânt se împlineşte, al meu sau al lor“»“.
29. „«Şi acesta vă va fi semnul», zice Iehova, «că îmi îndrept atenţia spre voi în locul acesta, ca să ştiţi că asupra voastră se vor împlini negreşit cuvintele mele, spre pierzarea voastră:
30. Aşa a spus Iehova: „Iată că îl dau pe faraonul Hofra, regele Egiptului, în mâna duşmanilor săi şi în mâna celor ce caută să-i ia sufletul, aşa cum l-am dat pe Zedechia, regele lui Iuda, în mâna lui Nebucadreţar, regele Babilonului, duşmanul său şi cel ce căuta să-i ia sufletul“».“
meniu prim"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~