Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 21
21. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece perle. Fiecare poartă era făcută dintr-o singură perlă. Drumul mare al oraşului era de aur pur, ca sticla transparentă.
trimiteri 1
SMS 22. Şi n-am văzut niciun templu în el, pentru că Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic, este templul lui şi, la fel, este Mielul.
trimiteri 1
SMS 23. Oraşul n-avea nevoie nici de soare, nici de lună, ca să strălucească peste el, căci îl lumina gloria lui Dumnezeu, iar lampa lui era Mielul.
trimiteri 4
SMS 24. Şi naţiunile vor umbla prin lumina lui, iar regii pământului îşi vor aduce gloria în el.
trimiteri 4
SMS 25. Porţile lui nu vor fi închise deloc ziua, căci acolo nu va fi noapte.
trimiteri 4
SMS 26. Şi vor aduce în el gloria şi onoarea naţiunilor.
trimiteri 1
SMS 27. Dar tot ce nu este sacru şi oricine practică vreun lucru dezgustător şi minciuna nu vor intra nicidecum în el. Vor intra numai cei ce sunt scrişi în sulul vieţii, al Mielului.
trimiteri 9
SMS
meniu prim"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~